cantina Până de curând,Gloria Buzău era unul dintre puţinele cluburi din eşaloanele inferioare care asigurau jucătorilor gratuit trei mese zilnic.Acum însă, lucrurile stau cu totul şi totul altfel.Din cauza situaţiei financiare dezastruoase şi a datoriilor, care au dus la intrarea în insolvenţă,conducerea grupării din Crîng s-a văzut nevoită să facă economie ,,la sânge”,inclusiv la mâncare.Astfel,din această iarnă,fotbaliştilor li se oferă doar masa de prânz, aceasta fiind livrată de o firmă de catering.Asta fiindcă, tot cu scopul de a reduce cheltuielile,clubul a renunţat şi la cele două bucătărese. Preşedintele Gloriei Buzău,Dan Tulpan spune că prin scoaterea micului dejun şi a cinei precum şi desfiinţarea bucătăriei se face o economie de aproape 10000 RON.
,,Am găsit această soluţie fiindcă practic alta nu era.În felul acesta se face o economie la salarii,impozite, gaze şi alimente. Am trimis şi câteva persoane în şomaj. Situaţia financiară critică dar şi administratorul judiciar ne-au impus să facem economie la bugetul clubului.(…)Mâncarea pe care o livrează restaurantul respectiv este foarte bună astfel că toţi jucătorii sunt mulţumiţi”,ne-a declarat conducătorul clubului din Crîng,Dan Tulpan.
Altfel,conform planului de organizare întocmit după intrarea în insolvenţă.Gloria Buzău a început să achite 50000 RON în contul datoriei la bugetul de stat,eşalonată pe trei ani.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.