Bacalaureat 2013-1
Depunerea de contestații s-a dovedit a fi o mișcare înțeleaptă doar pentru cinci absolvenți de liceu din județul Buzău. Ei au reușit să promoveze bacalaureatul după ce au cerut recorectarea lucrărilor, astfel că procentul final de promovare la bacalaureatul de toamnă a crescut de la 30.88 la sută, cât era înainte de rezolvarea contestațiilor, la 31, 16 la sută.
Potrivit inspectorului general adjunct al IȘJ Buzău, Geta Burducea, în urma recorectării celor 356 de contestații depuse de elevii buzoieni, nu au existat diferențe de notare mai mari de un punct și nici nu au existat elevi care să fi fost admiși inițial, iar după recorectarea lucrărilor, să fi fost respinși.
Au fost doar cazuri în care, de exemplu, un absolvent de liceu notat inițial cu 5 la română și respins la bac a cerut recorectarea tezei pentru că îi mai erau necesare câteva sutimi pentru a ajunge la media 6, iar în urma contestației a primit nota 4.20.
Astfel că, nu există absolvenți de liceu care să fi fost admiși inițial iar după contestație să fi ajuns sub linie.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.