Profesorii din județul Buzău, membri ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar, se pregătesc de proteste. Dascălii sunt nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare, motiv pentru care anunță că luni vor picheta sediul Prefecturii din Buzău.
Acțiunea de protest va avea loc între orele 12.00 și 14.00, după cum a declarat liderul SIP Buzău, profesorul Ioan Dobre.
“Acţiunea în stradă e gândită de multă vreme, noi am informat autorităţile locale, au fost informate şi autorităţile centrale. Este o decizie luată la nivel naţional de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Rămâne ca fiecare judeţ să-şi stabilească ziua când va ieşi la protest. Noi am stabilit ziua de luni, coincide cu ziua stabilită şi de judeţul Iaşi. Nemulţumirea este legată de legea privind salarizarea în sistemul bugetar, care situează învăţământul pe ultima treaptă, imediat după necalificaţi, deşi se ştie, în învăţământ, într-un procent aproape covârşitor, fiecare salariat are studii superioare”, a declarat liderul de sindicat al dascălilor din judeţul Buzău, profesorul Ion Dobre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.