Posturi să fie, că note de titularizare au luat...
Posturi să fie, că note de titularizare au luat…

Cinci profesori buzoieni, aspiranți la o catedră titularizabilă, s-au făcut de rușine marți când în timpul testării au fost prinși cu telefoanele mobile în buzunar. Cei cinci dascăli au fost dați afară din examen, fără drept de apel.
Considerate obiecte cu care se poate frauda examenul, celularele sunt strict interzise în sala de testare, motiv pentru care, imediat ce au fost descoperiţi, cei cinci profesori au fost eliminaţi şi au pierdut şansa de a se titulariza.
De asemenea, titularizarea de anul acesta a fost marcată de un absenteism ridicat.
“S-au înscris iniţial 811 candidaţi şi au fost validate 793 de dosare, s-au prezentat la proba scrisă de astăzi 732, ceea ce înseamnă că au absentat 61 de persoane. Acestora li se mai adaugă şi cei 84 de candidaţi care la scurt timp după ce au văzut subiectele au renunţat la susţinerea examenului”, a declarat marți șeful IȘJ Buzău, Dumitru Ene.
Cea mai mare concurență se înregistrează pe posturile de educatoare, învăţători însă şi pe cele de matematică.
“Concurenţa pe aceste posturi e relativ ridicată în sensul că la educatoare pe cele 19 posturi titularizabile sunt 101 persoane, la învăţători pe cele 31 de posturi sunt 136 de persoane iar la matematică pe cele 22 de posturi sunt 41 de candidaţi“, a adăugat Ene.
La Buzău, la această sesiune de titularizare au fost puse la bătaie 133 de posturi titularizabile şi aproximativ 1.000 de catedre pentru suplinitori.
C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.