Vocea răguşită a sindicaliştilor de la pumni în gură se trage

Ion Dobre, liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Buzău, deplânge situaţia în care colegii lui au ajus să fie cenzuraţi de mai marii din Ministerul Educaţiei, în văzul lumii şi fără jenă, dând exemplu de practici rele subordonaţilor din Inspectoratul Şcolar.

În preliminariile discuţiilor pe care profesorii sindicalişti buzoieni le vor avea cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, pe adoptării metodologiei privind aplicarea Legii Educaţiei, sindicaliştii acuză cazuri grave de cenzură. Primul astfel de caz s-a consumat la Craiova şi a fost semnalat public pe site-ul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI, respectiv fsli.ro), la care este afiliat şi SÎP. Comunicatul federaţiei spune:

„În cadrul primei dezbateri organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe marginea metodologiilor privind aplicarea Legii Educaţiei Naţionale, liderului FSLI Dolj, Constantin Rada, nu i s-a permis să vorbească. Dezbaterea a avut loc la Sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, iar secretarul de stat Oana Badea nu i-a permis liderului de sindicat să îşi spună punctul de vedere privind tematica abordată. La această dezbatere au participat cadre didactice din judeţ. F.S.L.I. dezaprobă atitudinea secretarului de stat Oana Badea şi atrage atenţia că un astfel de comportament încalcă dreptul la liberă exprimare, prevăzut de Constituţia României, la art. 30 (1): Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. În aceste condiţii, în care unui cadru didactic, lider de sindicat, nu i se permite la o dezbatere publică, într-o instituţie publică, să îşi exprime punctul de vedere, nu mai putem vorbi de România ca despre un stat de drept, ci despre un regim dictatorial. Probabil că este un alt demers făcut de M.E.T.C.S. prin care se doreşte distrugerea sindicatelor ”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.

Liderul buzoian Ion Dobre ne-a declarat, ieri, că a prezentat situaţia într-o emisiune locală televizată, la care a fost invitată şi inspectoarea şcolară generală, Florina Stoian: „Ştiţi ce argument are în apărarea Oanei Badea? Că şi ceilalţi participanţi la dezbatere sunt membri de sindicat: aşa că, sa vorborbească ei. Am ajuns înapoi în timp, cu 20 de ani”, s-a revoltat liderul SÎP.

Ironia face că astfel de cenzori de circumstanţă să redevină membri de sindicat, în momentul în care părăsesc funcţiile publice ocupate vremelnic, cu valul puterii politice, şi să huiduie, în greve sau alte proteste de stradă, legislaţia găunoasă pe care au apărat-o pe timpul mandatului lor politic.

S.D.

Citeşte şi Liderul Ion Dobre, în cazul Dumitru Ene vs. Florina Stoian: „DNA-ul trebuia să se sesizeze din 2007!”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.