Profesorul de muzică Leon Rusu a scăpat definitiv de acuzațiile de corupție sexuală cu care s-a ales în anul 2013 după ce mai multe eleve de la Școala nr. 1 l-au reclamat că le-ar fi pipăit și sărutat în fața clasei.
Verdictul final în cazul lui Rusu a fost dat de magistrații Curții de Apel Ploiești care au hotărât să „ admită apelul declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Buzău, împotriva sentinţei penale nr.345 din data de 24.03.2014, pronunţată de Judecătoria Buzău, pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală şi după rejudecare, în baza art. 396 alin.5 Cod proc. pen., rap. la art. 16 alin.1 lit.b Cod proc. pen. şi art. 5 Cod penal, achită inculpatul Rusu Leon pentru infracţiunile prevăzute de art. 221 alin.1 Cod penal (3 infracţiuni), cu aplicarea art. 38 Cod penal, săvîrşite faţă de părţile vătămate(…)Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.”
De altfel Rusu fusese achitat și de judecătorii primei instanțe, cei de la Judecătoria Buzău în urmă cu mai bine de un an însă, nemulțumiți de soluție, procurorii au făcut apel la decizia judecătorilor buzoieni.