Asociaţia DELOA, prin Fundaţia Paidea, a câştigat în cadrul concursului de proiecte europene propuse de ANPCDEFP, proiectul  Leonardo „Orientarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi” (PROD).

Proiectul este implementat cu asistenţa şi suportul financiar al UE, prin ANPCDEFP – finanţare Leonardo (parteneriate Multilaterale).

Proiectul are ca grup ţintă persoanele cu dizabilităţi, iar obiectivul  principal al proiectului este identificarea de bune practici în orientarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi, care va contribui la îmbunătăţirea competenţelor organizaţiilor publice şi private şi ale ONG-urilor.

Partenerii care colaborează în proiect sunt un grup de organizaţii ce lucrează cu persoanele cu dizabilităţi folosind abordări diferite (ajutându-le să intre pe piaţa muncii, în educaţie, formare profesională, timp liber, incluziunea socială, …). Fiecare dintre partenerii participanţi contribuie în proiect cu experienţa sa  proprie, cu practica sa largă în a ajuta persoanele cu dizabilităţi să intre pe piaţa forţei de muncă.

Parteneri în acest proiect sunt instituţii din Spania (Asociaţia DELOA (coordonatorul proiectului), Fundaţia Paideia), Anglia (The Streetwyze community youth music project – organizaţie non-profit, care ajută tinerii cu risc de excludere socială de a se reintegra în societate prin intermediul muzicii), Polonia (Specjalny Osrodek Szkolno – Wychowawczy w Tarnowskich Gorach – şcoală specială pentru persoanele cu dizabilităţi), Cehia (SKV Ostrava – organizaţie non-profit care organizează activităţi sportive şi culturale pentru persoanele cu dizabilităţi), Bulgaria – Industrial Association Plovdiv – centru de educaţie care lucrează cu persoane cu risc de excludere socială) şi România (Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea, Paşcani – şcoală incluzivă ce lucrează şi cu elevii cu CES (cerinţe educative speciale)).

Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea Paşcani este una dintre şcolile incluzive din România. Fiind una dintre cele mai mari şcoli (ca număr de elevi), se confruntă cu diverse categorii de elevi cu cerinţe educative speciale.

Proiectul PROD va dura 2 ani (până în luna iulie 2013) şi are planificate în agenda de lucru întâlniri transnaţionale în toate ţările participante.

Împreună cu partenerii  s-a fundamentat Planul de diseminare pentru o cât mai bună implementare a activităţilor specifice proiectului.

Echipa de proiect de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea Paşcani a realizat mai multe materiale pentru a face cunoscute rezultatele activităţii de cercetare a situaţiei existente a persoanelor cu dizabilităţi atât la nivel naţional, cât şi la nivel local şi în cadrul şcolii: broşuri, CD-uri, pliante, articole publicate în presă, diseminări în emisiuni ale televiziunilor locale. Aceste materiale vor sta la baza produselor finale ale proiectului: un ghid, care asigură Orientarea Profesională a persoanelor cu dizabilităţi; o carte Bune practici în Orientarea Profesională a persoanelor cu dizabilităţi şi publicarea de articole pe site-ul parteneriatului.

Prin activităţile de diseminare derulate cu diferite instituţii din municipiul Paşcani, din judeţ sau din alte judeţe s-au făcut cunoscute rezultatele cercetărilor de până acum şi s-a contribuit la o mai bună pregătire şi inserţie profesională a persoanelor cu dizabilităţi. În acest sens, s-a încheiat, în martie 2012, parteneriat cu Şcoala cu clasele I-VIII “Mihail Kogălniceanu” din Buzău. Iniţiatorii acestui parteneriat sunt Centea Liliana, directorul Colegiului Tehnic ,,Unirea”, Paşcani, profesor Coşniţă Emilia-Felicia, profesor Cojocariu Felicia şi Şerban Ion, directorul Şcolii ,,Mihail Kogălniceanu”, profesor Stroe Silvia, profesor psiho-pedagog Grozea Daniel şi profesor învăţământ primar Cîrstoi Livia, Buzău. Parteneriatul s-a încheiat pe un an. Pe durata lui cele două instituţii vor realiza schimburi de experienţe privind integrarea în învăţământul obişnuit a elevilor cu CES, metodologia implementată în lucru cu elevii cu CES şi popularizarea unor exemple de bune practici în orientarea şcolară şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi.

Material realizat de profesor

Cojocariu Felicia – prof. Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea Paşcani

Cîrstoi Liviaprof. Şcoala cu clasele I-VIII “Mihail Kogălniceanu” Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.