Firme mari ce își desfașoară activitatea pe piața buzoiană au fost amendate în acest an de comisarii de la Protecția Consumatorilor pentru că au indus în eroare sau nu s-au comportat cum se cuvine cu clienții. În urma sesizarilor venite la OPC, responsabilii unui lanț important de magazine de electrocasnice dar și cel mai mare producător de produse petroliere din țară au primit amenzi substanțiale, după ce s-a constatat că nu au fost corecți cu clienții lor.
În cazul magazinului de electrocasnice, comisarii de la Protecția Consumatorilor au constatat cum clienții erau atrași la cumpărături prin intermediul unei reclame mincinoase. Oamenii erau convinși să cumpere un produs în schimbul returnării TVA însă, în fapt, reducerea era condiționată de cumpărarea unui al doilea produs.
”Magazinul Flanco a promis că dă TVA înapoi, însă nu îl dădea decât dacă ai fi cumpărat un al doilea produs. Pentru asta, au primit o amendă de 50 de milioane de lei vechi” a declarat Marian Grigore, angajat în cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor.
Practicile incorecte față de clienți constatate de OPC Buzău nu s-au oprit aici. Chiar zilele trecute, cel mai mare producător de produse petroliere a fost sancționat pentru că a refuzat să accepte de la clienți buteliile învechite, fără gardă de protecție. Pentru că normele ISCIR îl obligau pe agentul economic să înlocuiască vechile butelii cu unele noi și acesta a refuzat, amenda a fost de-a dreptul usturătoare, în cuantum de de 300 de milioane de lei vechi.
Comisarii OPC Buzău vor trebui însă să mai aștepte ceva timp pîna când vor încasa amenda respectivă. Agentul economic a contestat decizia comisarilor, iar acum instanța va trebui să stabilească de partea cui este dreptatea.

Ciprian STERIAN
[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/04/Marian-GRIGORE.mp3|titles=Marian GRIGORE]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.