Tulpan Dan

Aşteptat cu nerăbdare de buzoieni, verdictul în cazul Viitorul Axintele, echipă care a încălcat regulamentul privind obligativitatea înscrierii în competiţie a trei grupe de juniori, C, D şi E a fost amânat din nou. Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal nu a dat nici miercuri, o rezoluţie la memoriul depus de F.C. Gloria Buzău, din cauza unui viciu de procedură. Conform Art.107 alin.1, începutul procedurii disciplinare împotriva cluburilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la competiţii aparţine Secretarul General al F.R.F. Numai că, după cum se ştie, în urmă cu două săptămâni, preşedintele grupării buzoiene, Dan Tulpan a trimis acea sesizare prin care solicită penalizarea cu 9 puncte a echipei Viitorul Axintele, direct la Comisia de Competiţii şi Disciplină. Miercuri însă, clubul Gloria a înaintat memoriul Secretarului General al F.R.F.,Adalbert Kassai pentru ca acesta să ceară depunctarea ialomiţenilor, situaţie în care formaţia din Crîng va promova în liga secundă, verdictul urmând să fie dat luni.
Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.