Cladire SPITALPrima etapa a examenului pentru ocuparea unor posturi de asistenți medicali la nivelul Spitalului Județean a scos o dată în plus la iveală faptul ca absolvenții școlilor de profil trec prin acestea „ca gâsca prin apă”, dându-și dovada incompetenței atunci cand sunt puși in situația de a-și demonstra cunostințele dobândite.
Așa s-a întamplat și la examenul organizat recent de cea mai mare unitate medicală din județ, rezultatele anunțate ieri fiind de-a dreptul dezastruase, în ciuda faptului ca subiectele au fost destul de accesibile.
Astfel, pentru cele șase posturi de asistenți medicali scoase la concurs, s-au înscris la examen opt candidați, iar dintre aceștia doar trei au reușit sa treaca de baremul minim de 50 de puncte din 100, necesar promovării pentru urmatoarea probă, cea a interviului. Chiar si cei trei candidați care au promovat au dovedit o pregatire destul de slabă, cel mai mare punctaj obținut fiind 52,37, ceea ce echivaleaza cu nota 5.24. Urmatorii doi candidați au obținut punctajul de 51,76, respectiv 51,37.
Totodată, au mai fost scoase la concurs și două posturi pentru asistenții debutanți, aici concurența fiind ceva mai mare, întrucât s-au inscris la examen 14 candidați.
Și aici, mulți veniți, puțini aleși, doar trei dintre candidați reușind sa obțina cel puțin 50 de puncte, notarea necesara pentru a se califica pentru a doua proba. Ceilalți concurenți au obținut punctaje mult sub acest barem, echivalând cu notele cuprinse intre 2.07 si 3.99.
O surpriză placuta a venit din partea candidatelor care s-au înscris pentru unul din cele trei posturi de infirmiera, acestea obținând rezultate mult mai bune.
Astfel, dintre cele 21 de candidate, 10 au reușit sa treaca de baremul de 50 de puncte, existand chiar și o lucrare perfectă, notata cu 100 de puncte.
Urmează proba interviului, care va fi susținută luni, de catre candidații care au reușit sa treaca de prima probă.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.