Zapada Oras Buzau 2014-8Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru intervalul 19 ianuarie-1februarie. Potrivit acesteia, temperaturile vor fi peste medie, dar începând cu data de 22 ianuarie revin precipitațiile sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.

În Muntenia, regimul termic diurn va fi permanent cu mult mai ridicat decât cel normal, întrucât în timpul celor două săptămâni, temperaturile maxime mediate pe regiune se vor situa între 5 și 9 grade. Media minimelor termice va crește până la aproximativ două grade Celsius, în intervalul 22-24 ianuarie, iar în nopțile ceva mai reci care vor urma începând din 28 ianuarie, această medie va coborî spre minus două grade Celsius. Între 19 și 21 ianuarie vor fi doar burnițe izolate, determinate de ceață, iar ulterior vor fi, temporar, precipitații mixte. Vor fi condiții de polei.

La munte, vremea se va răci ușor și treptat, însă regimul termic va mai depăși, cu precădere în primele zile, pe cel specific ultimei decade a lunii ianuarie. Valorile temperaturilor maxime vor avea o medie cuprinsă între două și 4 grade până pe 23 ianuarie, iar ulterior această medie se va situa între zero și minus două grade Celsius. Minimele nocturne vor fi în prima săptămână între minus patru și minus două grade Celsius, în medie, apoi urmează să mai scadă, spre o medie de-7 grade. Probabilitatea de precipitații, predominant sub formă de ninsoare, va fi mai ridicată între 22 și 27 ianuarie, iar în zilele de 23 și 24 ianuarie izolat pot fi cantități mai însemnate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.