Șefa Serviciului Salarizare din inspectoratul Școlar Județean Buzău, Liliana Șova, a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție. În urma unei anchete desfășurate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău a reieșit faptul că Liliana Șova se face vinovată de maimulte infracțiuni precum luare de mită în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals.
Faptele s-ar fi petrecut în perioada septembrie – noiembrie 2014, când Șova a primit, în mod repetat, de la reprezentanţii unor unităţi şcolare din județul Buzău, bani şi diferite foloase necuvenite în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea şi avizarea situațiilor de încadrare/normare a personalului didactic şi nedidactic din cadrul unor unităţi de învățământ.
Practic, Liliana Șova pretindea de la reprezentanții unităților școlare bani și produse alimentare pentru a le rezolva problemele cu care aceștia veneau la Inspectoratul Școlar Județean.
Mai mult, șefa Serviciului Salarizare din IȘJ Buzău ar fi determinat-o în luna noiembrie a anului trecut pe șefa IȘJ, Florina Stoian, să îi semneze o fișă a postului modificată, din care a eliminat anumite atribuții, pe care a transmis-o organelor judiciare în urma solicitării acestora. Prin aceasta Liliana Șova a încercat să ascundă procurorilor exercitarea unor atribuţii de serviciu, comunicând prin intermediul secretariatului inspectoratului şcolar, fişa de post falsificată cu scopul de a scăpa de o anumită răspundere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.