Fanica Barla si Sebastian RADU
Societățile prestatoare de servicii ale municipalității, precum RAM Buzău, Prestcom Serv și Urbis Serv, ar putea intra în faliment dacă municipalitatea își va lua mâna de pe ele și ar fi obligate să își asigure veniturile pe o piață concurențială. Asta a dat de înțeles viceprimarul Sebastian Radu, cel care a răspuns în ultimii doi ani de societățile respective, în ultima ședință a Consiliului Local Municipal.
Radu a prezentat situația celor trei societăți ca fiind una dezastruoasă, cu datorii extrem de mari către bugetul de stat și unde oprirea robinetului cu bani de la Primărie ar însemna direct falimentul.
Prima societate luată în vizor a fost Prestcom Serv, al cărei capital social ar fi trebuit majorat joi de aleșii municipali. Sebastian Radu a propus amânarea proiectului și organizarea unei întâlniri a consilierilor locali cu conducerea societății care să prezinte un plan viabil de afaceri în condițiile în care Primăria nu ar mai putea să comande lucrări prin încredințarea directă către Prestcom Serv.
Conform lui Radu, societatea are importante datorii către bugetul de stat și are conturile blocate.
„Societatea desfășoară peste 85% din contracte cu Primăria Municipiului Buzău. La acest moment, sunt cel puțin trei motive pentru care această societate nu mai poate continua și o să vă prezint două dintre ele. În urma controlului realizat de ANRMAP, la sesizarea Curții de Conturi, cu privire la atribuirea contractelor fără procedură de achiziție publică către o societate al cărei acționar este Consiliul Local, aceasta a constatat că acest lucru contravine legii. În urma litigiului creat pe noua directivă europeană care reglementează achizițiile publice și preluată în legislația românească, cele două instanțe competente au respins acțiunea municipiului Buzău, hotărâre rămasă irevocabilă, definitivă și executorie. Astfel că angajarea de cheltuieli, respectiv comenzi de pe aceste societăți, este cazul și societății Urbis, contravin legii, cu toate consecințele ce decurg de aici. Conform cu art. 14 din Legea 273/2006, legea finanțelor publice locale, ordonatorii de credite nu pot face noi angajamente legale – contracte, comenzi sau orice altă formă de angajare de fonduri publice numai după stingerea plăților restante înregistrate la finele anului anterior, res¬pectiv a arieratelor din execuția anului curent. Conform adresei din 17.02.2015, persoana desemnată pentru urmărirea creditelor bugetare aprobate a comunicat faptul că toate creditele bugetare aprobate prin buget sunt legal angajate, astfel că în acest moment nu pot fi angajate cheltuieli noi.
Societatea se află astfel în situația în care, nerealizând lucrări, prin contract și la comanda Primăriei, și neavând alte contracte care să asigure funcționarea pe viitor nu mai are resurse pentru continuarea activității. Datorită acestor lucruri, majorarea de capital social nu va duce decât la pierderea acestor fonduri, deoarece societatea are conturile blocate. Cele mai mari datorii sunt la ANAF, iar această majorare nu finanțează decât dobânzile și penalitățile datorate de societate dar ANAF-ul ar vira suma în contul acestor datorii. În calitate de AGA al acestei societăți suntem puși în situația de a hotărî viitorul acestei societăți, după o analiză atentă a situației acesteia împreună cu conducerea executivă și CA. Ca AGA al acestei societăți, propun întocmirea unei cereri către președintele CA societății, care, în termen de 30 de zile, să organizeze o dezbatere la care să se prezinte situația reală a societății. Pro¬puneri precum funcționarea sau dizolvarea societății în viitor. Abia apoi putem reveni asupra acestui proiect de hotărâre în cunoștință de cauză”, a susținut Radu în plenul Consiliului Local.

Situația pare să se repete și la Regia Autonomă Municipală, societatea care livrează energia termică către populație dar care are un bilanț negativ de peste 700 de miliarde de lei vechi, adică mai mult decât dublul cifrei de afaceri.
„Societatea are un bilanț negativ de 720 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă dublul cifrei de afaceri în momentul de față. Tehnic, după părerea mea de nespecialist, sunteți în faliment” a spus viceprimarul Sebastian Radu aprobat de altfel de Constantin Tacea, directorul Regiei, care a recunoscut că banii alocați de municipalitate în acest an ajung doar până la jumătatea anului și că din luna iulie ar putea urma majorări de prețuri pentru ca societatea să poată funcționa în continuare.

Dacă lucrurile afirmate de Sebastian Radu sunt adevărate, atunci municipiul Buzău ar putea ajunge în perioada următoare într-o situație fără ieșire. Închiderea celor trei societăți ar cauza un disconfort major locuitorilor municipiului Buzău prin lipsa căldurii și apei calde sau a igienizării și întreținerii spațiilor verzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.