Un ialomițean de 22 de ani a fost prins de polițiștii din Buzău în timp ce rula cu o viteză amețitoare, mai exact cu 197 de km la oră. Tânărul teribilist a fost depistat de radar în afara localității Racovițeni.

Tot pe raza județului Buzău, mai exact la Berca, polițiștii au dat de un buzoian de 35 de ani, care conducea, deși era la un pas de comă alcoolică. În urma testării cu aparatul Drager, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1.43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au aplicat 240 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 52.000 lei şi au  reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie, 6 permise de conducere.

72 dintre sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 21 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 57 pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, dar şi pentru alte abateri constatate în trafic.

De asemenea, poliţiştii rutierii au avut în vedere şi respectarea prevederilor legale de către alte categorii de participanţi la trafic, ocazie cu care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cazul a 71 de pietoni, precum şi 8 biciclişti şi căruţaşi care nu au respectat regulile de circulaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.