Şoferii vor fi scutiţi de obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a pierderii, furtului sau distrugerii cărţii de identitate a maşinii.
Guvernul informează că şoferii vor putea obţine, prin proceduri simplificate, duplicatul cărţii de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărţii de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligaţiei de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia. În acest sens, Executivul a modificat, prin proiect de lege, Ordonanţa Guvernului 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România, potrivit News.ro.
”Astfel, se elimină obligativitatea prezentării de către client a avizului autorităţii competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului, precum şi a obligativităţii de a publica în Monitorul Oficial a anunţului privind pierderea, furtul sau distrugerea cărţii de identitate a vehiculului”, potrivit sursei citate.
O altă noutate constă în completarea situaţiilor în care se poate emite un duplicat al cărţii de identitate a vehiculului pentru toate cazurile în care, la înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.