Radar politie-1
Se spune că femeile sunt mai prudente la volan. Realitatea contrazice însă această presupunere. În cursul zilei de miercuri, cea mai mare viteză prinsă de un radar, în județ, a fost cea înregistrată de o femeie, o tânără șoferiță, în vârstă de 26 de ani din Tulcea. Ea fost prinsă de radar pe DN 2 E 85, în afara localității Limpeziș, motiv pentru care a fost nevoită ”să predea” permisul polițiștilor care-l vor pune la păstrare ceva vreme.
Tot miercuri,poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au constatat şi sancţionat 205 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
86 dintre sancţiuni au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care nu au ţinut cont de limitele de viteză maxime admise, iar 28 de şoferi au fost sancţionaţi după ce nu au utilizat centura de siguranţă. Pentru că au depăşit viteza legală de deplasare pe sectoarele de drum tranzitate, trei conducători auto au fost obligați să predea permisele. În urma testărilor efectuate cu aparatele etilotest poliţiştii au întocmit un dosar penal după ce au constatat că un bărbat de 54 de ani din comuna Pârscov avea o concentraţie alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt dosar penal a fost întocmit de poliţiştii din Pogoanele, după ce au depistat un buzoian de 33 de ani care conducea un autoturism deşi îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În aceeaşi zi, au fost reţinute în vederea suspendării, alte şase permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (cinci) şi pentru efectuarea unei depăşiri neregulamentare (unul).

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.