Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu s-a aflat luni în vizită de lucru pe șantierul autostrăzii Moldova (A7) unde a anunțat că că la finalul lunii iulie sau începutul lunii august va fi deschisă circulaţia pe primii 14 kilometri de autostrada și a explicat, din nou, că întârzierile de pe lotul Pietroasele Buzău nu sunt din cauza Ministerului Transporturilor.
„Le-am dat nişte ţinte ca la sfârşitul lunii pe lotul 2 să fie la 70% iar pe lotul 1 să fie la 65% minim. Anunţ că undeva la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august probabil că vom circula pe primii kilometri din autostrada A7, mă refer la primii 14 kilometri aflaţi pe lotul 2. Din ce am văzut acum de la Buzău la Râmnicu-Sărat lucrările sunt extrem de avansate şi după discuţiile pe care le-am avut cu constructorul a spus că Buzău-Focşani va fi circulat până la sfârşitul acestui an, cele patru loturi. Mobilizarea este extrem de bună. Nu am cum să nu mai spun încă o dată că lotul lipsă de la Pietroasele la Buzău, din cauza unor domni şi doamne de la CNSC, în loc să vorbim şi despre el că se circulă anul acesta şi pe el, din păcate întârzierea de un an şi jumătate care nu s-a datorat CNAIR, ci acelor evaluări şi reevaluări pe care le ştiţi, duc în situaţia ca abia în 2025 la final să putem vorbi şi de finalizarea acelui lot. Ce mă deranjează foarte mult că soluţia pe care am dat-o noi în vara anului 2022 este aceeaşi care după un an şi jumătate a fost dată de CNSC, un an şi jumătate pierdut care ne-ar fi dus în situaţia în care acest lot ar fi fost cum sunt şi loturile 1 şi 2 de pe Ploieşti – Buzău şi anume anul acesta s-ar fi circulat pe ele, dar asta este, mergem înainte, mobilizarea este bună şi pe acel lot”, a declarat Sorin Grindeanu.