Lipsa banilor poate lăsa oricând Spitalul Judeţean fără gaze, apă sau curent ‎electric iar primii care vor avea de suferit într-un asemenea caz vor fi, bineînțeles, cetățenii care apelează la serviciile medicale ale celui mai mare spital din Buzău. Chiar dacă  ieri, ‎ Consiliul Judeţean a alocat spitalului 6 miliarde de lei vechi pentru a putea face față cheltuielilor curente,  suma nu poate acoperi toate datoriile pe care ‎unitatea sanitară le are la acest moment. Așa stând lucrurile, probleme stringente la plata facturilor ar putea apărea în ultimul trimestru al acestui an.‎

”Nu pot să mă pronunț asupra unei sume de bani, dar în mod sigur, vom avea probleme în trimestrul 4 al acestui an, dacă nu se intervine în modul de decontare al serviciilor pe care le realizează Spitalul Județean”, este de părere președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu.

Criza în care se zbate Spitalul Județean nu este de ieri, de azi. Probleme cu banii existau și înainte ca spitalul să fie preluat de Consiliului Judeţean și chiar dacă s-a sperat că transferul la județ va rezolva problema, acest lucru nu s-a întâmplat.  

Ca și cum problemele cu ‎neplata furnizorilor nu ar fi de ajuns, președintele Consiliului Județean Buzău nu exclude să apară și probleme cu plata salariaților: ”sigur că avem și o altă problemă, cu salariații, pentru că nu ne încadrăm în cei 70% din totalul cheltuielilor. Sperăm să găsim modalități pentru a respecta această normă și, în același timp, să începem să lichidăm și datoriile care au apărut la Spitalul Județean ca să nu mai ajungem în situația din 2009-2010 cu un volum extraordinar de datorii către furnizori.”

Pe de altă parte, întârzierile cu care se fac plăţile către furnizorii de servicii cu care lucrează spitalul ar putea duce la oprirea utilitaților precum apă, gaze sau curent electric. Pentru a evita o astfel de  situaţie, în care ‎primii care ar avea de suferit ar fi pacienţii, managerii spitalului sunt nevoiți, lunar, să se tocmească cu furnizorii.

”Avem grijă, ca în fieccare lună, chiar dacă avem niște datorii către furnizori, să le dam totuși o parte din bani și să nu treacă luna fără să plătim măcar o parte din datorii. Negocierile  le purtăm și telefonic și prin adrese și de bine, de rău, până acum, nu am intrat într-un colaps”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean Buzău,  medicul Ion Drăghici. ‎

În acest moment, Spitalul Judeţean Buzău, care nu are un contract cadru încheiat cu Casa de Asigurări, are  o datorie de 55 de miliarde de lei vechi pe care trebuie să o achite urgent către furnizorii de servicii şi medicamente. Banii nu sunt însă în contul unităţii medicale, şi în plus, acestea nu sunt singurele datorii acumulate de cea mai mare unitate medicală din judeţul Buzău.

Cristina DINULESCU

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/05/Victor-MOCANU.mp3|titles=Victor MOCANU]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.