Dragostea mare pentru fotbal şi ambiţia i-au transformat visul în realitate. De mulţi ani, un om de afaceri din Săgeata, Nicolae Crăciun, fost luptător(vicecampion naţional) şi fotbalist la echipa din localitate şi Cristalul Buzău îşi dorea să înfiinţeze un club pentru copii şi juniori iar de curând a reuşit să realizeze acest proiect. De altfel, unul îndrăzneţ având în vedere faptul că în ziua de astăzi, puţini sunt cei care mai bagă bani în sport. După ce a luat naştere C.S. Stăruinţa Săgeata, aproximativ 50 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani, atât din comună cât şi din satele Dâmbroca, Borduşani şi Beilic s-au prezentat la teren pentru a începe să desluşească din tainele fotbalului. Sub îndrumarea antrenorilor Bogdan Enache şi George Petrache, puştii au progresat treptat iar asta s-a văzut şi în meciurile disputate în cadrul competiţiilor la care au participat şi unde au lăsat o impresie plăcută. Patronul clubului care în acelaşi timp este finanţator şi preşedinte la A.S. Săgeata, echipă ce evoluează în Liga a IV-a, le asigură copiilor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii, punându-le la dispoziţie inclusiv un teren de antrenament amenajat în curtea şcolii din Dâmbroca. Costurile investiţiei au fost suportate tot de Nicolae Crăciun care consideră că trebuie făcut totul pentru dezvoltarea fotbalului juvenil şi în mediul rural.
,,Eu nu vreau să câştig bani din fotbal ci important este ca aceşti copii să aibă satisfacţie. Trebuie să-i atragem către sport care ştim că mai întâi de toate înseamnă sănătate, educaţie şi disciplină. Obiectivul nostru este acela de a avea propria pepinieră pentru echipa mare(A.S.Săgeata-n.r.) şi evident ne dorim să creştem copiii ca apoi să facă fotbal de performanţă. A fost visul meu să am un astfel de club şi iată că am reuşit să mi-l realizez. Mă bucur când văd copiii că vin cu plăcere la antrenamente şi aşteaptă cu nerăbdare orice meci”, a declarat Nicolae Crăciun care în prima fază a cheltuit pentru copii peste 100 de milioane de lei..
Primăria condusă de Sorin Tănase sprijină şi ea mişcarea fotbalistică din comună punând la dispoziţie terenul de joc, vestiarele care au fost modernizate precum şi transportul.

În ceea ce îl priveşte pe patronul clubului Stăruinţa Săgeata, Nicolae Crăciun, acesta îşi desfăşoară afacerile în domeniul agriculturii şi zootehniei unde este ajutat şi de cei doi fii,Virgil şi Alexandru. Primul este medic veterinar iar celălalt care cândva a cochetat şi el cu fotbalul jucând la juniorii Gloriei Buzău, urmează cursurile Facultăţii de Agronomie. Crăciun îşi aminteşte că în urmă cu vreo zece ani a vândut o cantitate mare de fier vechi pentru a susţine financiar echipa A.S. Săgeata. Patronul Stăruinţei se numără printre cei care au donat bani(100 de milioane lei) pentru pictarea pereţilor Bisericii din satul Dâmbroca.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.