hrusca
Ştefan Hruşcă revine în ţară în luna decembrie, pentru a susţine un turneu de Crăciun în peste 20 de localităţi din România, informează organizatorii evenimentului, Project Events.
Astfel, Ştefan Hruşcă va începe turneul pe 8 decembrie, la Câmpulung Muscel în timp ce la Buzău va ajunge pe 9 decembrie, de la ora 17.00, concertul urmând a avea loc la Sala Consiliului Județean. Recitalul marelui artist nu va fi de lungă durată întrucât, potrivit organizatorilor, în aceeași seară, la 20.30, va ajunge și la Ploiești.
După Buzău și Ploiești, Hrușcă va merge la Slobozia pe 10 decembrie dar și în alte județe între care Constanța, Brăila ori Galați, urmând apoi să ajungă în vestul țării, la Cluj, Arad și Timișoara.
Turneul se va încheia, pe 23 decembrie când Ştefan Hruşcă va concerta la Vaslui și apoi la Iași.
Atât biletele pentru concertul din Bucureşti, cât şi cele pentru spectacolele din ţară se găsesc în toată reţeaua Biletoo, în Bucureşti la Magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center, librăriile Librarium şi Eminescu, magazinele Flanco, Muzica şi Diverta, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi magazinul BiletFan – staţia de metrou Unirii 1. De asemenea, biletele se pot achiziţiona şi de la casele sălilor în care sunt programate concertele. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe www.Biletoo.ro.
Ştefan Hruşcă, născut pe 8 decembrie 1957, la Ieud, în Maramureş, este interpret de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele sale. A debutat ca artist în anul 1981, la Cenaclul Flacăra. Până în 1984, acesta a susţinut peste o mie de spectacole împreună cu cenaclul. În 1991, s-a stabilit în Toronto, Canada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.