Gripa îi ocolește deocamdată pe buzoieni, chiar dacă vaccinarea a debutat cu întârziere. Potrivit conducerii DSP Buzău, până la această dată nu a fost raportat nici un caz de gripă printre buzoieni. În ceea ce privește vaccinarea împotriva gripei, buzoienii par a-și dori imunizarea. Din cele 7000 de doze trimise în județ de Ministerul Sănătății, au mai rămas doar puțin peste 1300. Cei mai mulți buzoieni, circa 2500, care și-au administrat vaccinul antigripal sunt din rândul bătrânilor.
La capitolul afecțiuni de sezon, în ultima săptămână s-au înregistrat 541 de viroze respiratorii și 233 de pneumonii, cu un total de 63 de persoane internate. Cifrele sunt în scădere, practic, la jumătate față de perioada similară a anului trecut.
C.S.