Cu toate că prezența la Buzău a vicecampioanei Rapid, Zalăului condus de Gh. Tadici ori a brașovencelor de la Corona, ar fi trebuit să constituie un magnet pentru publicul buzoian de handbal, am fost surprins neplăcut să văd puțini oameni în Sala Sporturilor! Poate un pic mai multă popularizare în oraș ar fi adus câteva sute de spectatori în plus, în condițiile în care și intrarea a fost liberă. Dar mai e o zi și sâmbătă, cu meciurile de închidere a turneului, plus o festivitate de premiere, așa că sperăm să fi tras și noi un semnal de deșteptare pentru iubitorii unui sport atât de iubit la noi în oraș!

O altă motivație în plus ar putea fi și prezența Simonei Stancu (în cuplu de arbitraj cu Daniel Pavel) la conducerea unor partide din mini-competiția ce a debutat vineri dimineață! Vorbim adică de fata noastră de la Buzău cu o finală de Champions League la începutul lunii iunie și un European la final de noiembrie, o mândrie în plus pentru un oraș cu două echipe în Superligile handbalului românesc și două medalii de argint în întrecerile juniorilor.

Tot vineri după amiază și-a prezentat lotul pentru noul sezon și Gloria noastră, cu un antrenor nou pe bancă (Pablo Morel, venit de la Brest, deci din nou vorbim de competiția supremă a cluburilor europene) și cu o trupă de fete care vor încerca să depășească treapta a șaptea a clasamentului din ediția trecută de Liga Florilor.

Rezultatele turneului contează mai mult pentru statisticieni, noi am vrut doar să punctăm la capitolul imagine și să chemăm lumea în Sală. E moca, deci nu trebuie să plătim bilete de intrare!

 

Vali Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.