Lovitură grea primită de polițiștii, pompierii și jandarmii buzoieni, după ce Ministerul Administrației și Internelor a decis să taie norma de hrană a tuturor angajaților din subordine.

Lovitura este cu atât mai greu de suportat de oamenii în uniformă cu cât ei au reduse deja salariile cu un sfert, din vara anului. În condițiile în care reducerea de astăzi înseamnă practic venituri mai mici cu circa 570 de lei pentru angajații din M.A.I., e clar că vestea a venit pentru ei ca un trăsnet.

Liderii de sindicat din Poliția buzoiană spun că nu mai e mult până când polițiștii buzoieni vor ajunge să renunțe la haina militară și să aleagă orice altă meserie care să le asigure un trai decent.

Potrivit agentului principal Gabriel Dragomir, liderul de sindicat al polițiștilor buzoieni, după reducerea normei de hrană, vor fi polițiști care vor încasa la final de muncă doar 650 de lei.

”Au rate, au copii la școală, unii și-au făcut credite ipotecare pentru a-și lua case. Unii au și plâns la aflarea veștii. Un agent de poliție, dacă are toți banii și nu are rate, o să rămână în mână cu salariul minim pe economie și atunci nu știu cum mai motivăm polițistul să stea în stradă”, a declarat, astăzi,  liderul de sindicat al polițiștilor buzoieni, Gabriel Dragomir.

Situație asemănătoare și la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Astăzi, cei 450 de angajați ai ISU au aflat direct de la comanda instituției că din această lună vor primi mai puțini bani, la final de lună.

”Suntem cam 450 de militari și dat fiind faptul că este o reducere semnificativă nu am văzut pe nimeni să se bucure de această veste dar, ca militari, încercăm să ne păstram fruntea sus și să trecem și peste asta”, a precizat comandantul ISU Buzău, Dănuț Nicolae.

Zi proastă, astăzi, și pentru cei circa 400 de jandarmi buzoieni care au aflat că de luna aceasta li se va reduce norma de hrană. Cei mai îngrijorați sunt cei cu credite la bănci, îngrijorare fiind semnalată însă și în rândul conducerilor instituțiilor din subordinea M.A.I. care se tem că vor rămâne fără oameni.

Între timp, sindicaliştii din Poliţie din toată țara ameninţă cu proteste, după ce au fost anunţaţi printr-un document întocmit de Direcţia Financiară din cadrul MAI şi semnat de ministrul Traian Igaş că le este redusă norma de hrană cu aproximativ 550 de lei, măsura fiind motivată de lipsa fondurilor.  Liderul Pro Lex, Vasile, Lincu, a declarat că s-a interesat la Ministerul Administraţiei şi Internelor în legătură cu această măsură şi i s-a comunicat că măsura a fost luată pentru că nu sunt fonduri pentru plata integrală a acestor venituri. Lincu a făcut referire la Legea 69/2010 care prevede că MAI are obligaţia, pentru a se încadra în buget, să ajusteze sporurile facultative şi care nu sunt în cuantum fix, respectvi salariul de merit ţi de execelenţă. Liderul sindical a susţinut că în continuare se vor da aceste salarii de merit şi de excelenţă.  El a precizat că un salariu de excelenţă înseamnă 50% din venitul salarial şi este acordat pentru cinci la sută din personal, 90% dintre cei care-l încasează fiind şefi.

Toţi angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi afectaţi de reducerea normei de hrană de la 720 la 130 de lei, venitul lunar al unui angajat urmând să ajungă la maximum 1.200 de lei.

 

Ciprian STERIAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.