Toți cei 10 primari care au fost aleși pe listele PNL Buzău în anul 2020 vor candida în 2024 pe listele PSD Buzău. Anunțurile aleșilor PNL din județ privind intențiile de a candida pe listele PSD Buzău au început la puțin timp de la schimbarea conducerii organizației județene a PNL și s-au încheiat luni când ultimul primar care nu își anunțase intențiile a apărut într-o postare pe Facebook alături lideri ai PSD Buzău.

“Adrian Burlacu, primarul comunei Beceni, va fi candidatul nostru la alegerile locale din acest an. Decizia a fost luată cu responsabilitate, subliniind unitatea echipei, dar și determinarea noastră de a adduce soluții eficiente și echilibrate pentru comunitatea din Beceni. Prin unitate și determinare, el și echipa PSDBeceni vor continua să aducă soluții eficiente și echilibrate pentru provocările actuale și viitoare ale comunei”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul PSD Romeo Lungu.

PNL Buzău a obținut la alegerile din anul 2020 un număr de 10 primari iar în toamna anului 2022 conducerea organizației județene anunța că primarul USR al comunei Lopătari, Claudiu Constantin se alătură echipei PNL Buzău crescând numărul aleșilor liberali din județ la 11. După schimbarea conducerii PNL Buzău primarii formațiunii au început rând pe rând să își anunțe o nouă candidatură la fotoliul de primar din partea social-democraților buzoieni. Astfel, până în luna martie toți primarii aleși pe liste PNL au migrat către PSD. Primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin este singurul care nu a făcut pasul către social-democrați intenționând să candideze pentru un nou mandat din partea USR ca și la primul mandat.
Astfel, PNL Buzău va merge la alegerile din 9 iunie fără nici un primar în funcție singurul primar în funcție care va candida din partea PNL Buzău va fi, cel mai probabil, primarul comunei Zărnești, Sorin Matei, primar ales pe liste PNP, un apropiat al noului președinte PNL Buzău, Adrian Mocanu.

2 COMENTARII

  1. Este foarte ingrijorator sa vedem ca toti cei 10 primari alesi in 2020 pe listele PNL Buzau au decis sa-si anunte intentiile de a candida in 2024 pe listele PSD Buzau. Aceste migratii politice arata o lipsa de respect fata de votul cetatenilor si pun sub semnul intrebarii ideile si valorile pentru care au fost alesi initial. Este important ca alesii nostri sa fie consecventi si sa ramana fideli partidului si alegatorilor care le-au acordat increderea lor. Speram ca aceste alegeri locale vor aduce o schimbare reala si vom avea primari dedicati si responsabili care sa aduca solutii eficiente si echilibrate pentru comunitatile noastre, indiferent de culoarea politica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.