Deși a fost renovată în urmă cu mai puțin de trei ani Șecția Gârlași nu are racordată rețeaua de hidranți exteriori la sursa de apă

Tragedia de la Maternitatea Giuleşti soldată cu moartea a şase bebeluşi şi rănirea gravă a altor cinci s-ar putea repeta, oricând şi într-un spital din judeţul Buzău. Aşa reiese din controalele desfăşurate în ultimele luni de specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, verificări care au scos la iveală o serie de deficienţe în modul în care s-ar acţiona în cazul unui incendiu. Din nefericire, nici măcar cel mai mare spital din judeţul Buzău, respectiv Spitalul Judeţean Buzău, nu are un plan bine pus la punct pe care personalul şi bolnavii să-l poată respecta în cazul unui incendiu. Iar sincope în această privinţă au fost constatate în mai toate unităţile medicale verificate de ISU, de la secţiile exteritoare ale Spitalului Judeţean până la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, unde urmăririle unui incendiu ar putea avea urmări dramatice, având în vedere problemele psihice pe care le au cei mai mulţi dintre pacienţii internaţi aici.
„În ianuarie, februarie, specialiştii ISU au executat acţiuni de control la 91 de unităţi sanitare, 20 de unităţi spitaliceşti, 17 policlinici, 44 de farmacii, 9 cabinete medicale individuaşe şi DSP iar la final, concluziile şi măsurile au fost discutate cu conducerile acestor unităţi. Au fost descoperite mai multe nereguli: la terminarea lucrărilor de reconstrucţie şi modernizare nu s-a depus documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nu sunt reactualizate actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor, cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării incendiilor nu are certificată cpmpetenţa profesională la Spitalul Judeţean Buzău, reţeaua de hidranţi exteriori nu este racordată la sursa de apă, mă refer aici secţia TBC Contagioase a Spitalului Judeţean, Spitalul Săpoca –secţia Nifon, se utilizează instalaţii electrice de forţă şi iluminat de defecte sau supradimensionate,” a declarat astăzi comandantul ISU Buzău, Dănuţ Nicolae.
Iar neregulile din spitalele buzoiene nu se opresc aici. În urma verificărilor realizate de pompieri, a reieşit că în mai toate spitalele din judeţ, căile de evacuare în cazul unui incendiu sunt blocate, traseele pe care trebuie să le parcurgă personalul şi bolnavii în cazul unui incendiu sunt o adevărată necunoscută, dar şi că unităţile medicale nu au dotările necesare cu care să intervină pentru stingerea unui eventual foc, înainte ca pompierii să ajungă la faţa locului.
„Dotarea cu mijloace de primă intervenţie stingătoare, accesorii pentru hidranţi interiori nu este asigurată la Spitalul Nehoiu, se depozitzează butelii de oxigen fără capace de protecţie, căile de acces şi evacuare sunt folosite cu deficienţe, nu sunt marcate şi semnalizate, uşile de acces în pavilioanele PS 2, PS 2 se deschid în sens invers fluxului de evacuare la Spitalul din Săpoca, secţia Nifon şi Clinica Chiristigii,”a adăugat şeful ISU Buzău. În urma tuturor aceste neajunsuri, conducerea ISU a aplicat o serie de măsuri dar şi de amenzi în valoare totală de 17 000 lei.
„Am aplicat 61 de sancţiuni principale, 7 amenzi contravenţionale de aproximativ 17 mii de lei şi 54 de avertismente. Din păcate, în urma exerciţiilor pe care le-am realizat, am constatat că timpii de evacuare la multe spitale este foarte mare, am discutat toate aceste lucruri cu cei direct implicaţi”, a mai spus Nicolae.
La rândul său, prefectul Paul Beganu a declarat în acelaşi context că cele mai puţine nereguli au fost constatate tocmai la spitalele care urmează să fie desfiinţate.

În data de 16 august 2010la ora 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologieal Maternității Giulești a izbucnit un incendiu în urma căruia şase nou-născuţi aflaţi în salon au decedat, iar alţi cinci au suferit vătămări corporale grave. În urma anchetei a reieșit ca incendiul izbucnit la salonul de Terapie Intensivă pentru nou-născuţi a avut cauze de natură electrică, respectiv supraîncălzirea stecherului aflat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiţionat. Pe lângă victime, incendiul de la unitatea spitalicească din Capitală a produs o pagubă materială de 1.500.602 de lei, prin distrugerea aparaturii medicale şi a celorlalte obiecte din salon.
Ciprian STERIAN
[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/03/Danut-NICOLAE1.mp3|titles=Danut NICOLAE]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.