Tragedie într-o familie din localitatea Valea Râmnicului. Un bărbat de 56 de ani care se afla în mașină cu familia fiului său a murit într-un accident produs, astăzi, pe șoseaua europeană, în județul Vrancea.

Bărbatul, Ioan G., se afla pe ”locul mortului”, alături de fiul său, Daniel de 33 de ani, de soția lui de 31 de ani și de fiul celor doi în vârstă de 3 ani. La un moment dat, mașina în care se aflau buzoienii a fost lovită de un Opel Astra al cărui șofer în vârstă de 63 de ani, a pătruns fără să se asigure din DJ 205 E pe DN 2 E 85, la iesirea din localitatea Garoafa spre Tișița. În urma impactului, mașina în care se aflau buzoienii, un VW Golf, a fost proiectată într-un alt Opel condus regulamentar din direcția Adjud spre Focșani de un bărbat de de 46 de ani, auturism în care se mai aflau președintele Curții Constituționale din Republica Moldova, Dumitru Pulbere de 59 de ani, soția acestuia Alexandra Pulbere de 55 de ani și adjunctul lui Pulbere, judecătorul Petru Răilean.

Impactul deosebit de violent a dus la decesul buzoianului de 59 de ani, la rănirea gravă a nepoțelului lui, în vârstă de trei ani și a mamei copilului de 31 de ani. De asemenea, au mai suferit leziuni soția președintelui Curții Constituționale din Republica Moldova, aceasta fiind rănită la un picior, în timp ce soțul ei s-a ales cu câteva zgrârieturi și este în afara oricărui pericol.

Copilul de trei ani dus în comă la Spitalul Județean Sfântul Pantelimon din Focșani urmează să fie transportat, în această după amiază, cu un elicopter SMURD la o clinică din Capitală.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.