Conducerea Inspectoratului Școlar Județean rămâne în funcție, cel puțin pentru moment. Ministrul Educației a anunțat, miercuri, că anulează toate evaluările șefilor de inspectorate școlare după ce în urma verificărilor făcute de către Corpul de Control al ministrului au fost constatate vicii majore în organizarea procesului de evaluare, dar şi în evaluarea propriu-zisă. Totodată, ministrul mai spune că a fost începută cercetarea disciplinară în cazul persoanelor care vor fi găsite vinovate de rezultatele eronate ale evaluărilor.
Astfel, Corpul de Control al ministrului a constatat că au fost folosite formulare de evaluare care nu se regăsesc în ordinul de ministru ce reglementează procesul de evaluare (OMEN nr. 4315/2014), că din formularele utilizate în procesul de evaluare lipseşte rubrica de autoevaluare şi că totalul punctajului de pe unele fişe de evaluare a fost calculat greşit, astfel încât calificativele acordate au fost eronate, persoana evaluată obţinând un calificativ mai bun sau mai slab decât cel corect. Pe baza acestor calificative, persoanele evaluate sunt menţinute sau nu în funcţia de conducere. În alte cazuri, s-a ajuns la situaţii aberante în care punctajul acordat depăşeşte punctajul maxim de 100 de puncte.
Ministrul Educaţiei a decis anularea evaluării realizate asupra activităţii manageriale desfăşurate de către inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi şi directorii caselor corpului didactic, reluarea procesului de evaluare, după revizuirea metodologiei de evaluare şi „efectuarea de cercetări asupra faptelor care au condus la vicierea procesului de evaluare, în vederea stabilirii răspunderii disciplinare a persoanelor care se vor dovedi vinovate”.

Mai mulţi inspectori generali şii adjuncţi din ţară, în special din rândul celor demişi în vara anului trecut de către fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, dar care au fost repuşi în funcţii după ce au câştigat în instanţă suspendarea deciziilor, au primit rezultatul „nesatisfăcător” la evaluarea activității manageriale și au contestat măsura la Ministerul Educaţiei. La Buzău, toată conducerea ISJ Buzău, atât generalul Florina Stoian cât și adjunctele Nela Wamsiedel și Daniela Palcău, a primit rezultat „nesatisfăcător” și si-ar fi putut pierde funcțiile câștigate prin concurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.