Un bărbat a murit intoxicat, luni seară, în comuna Râmnicelu după ce a intrat împreună cu soția sa în beciul în care aveau vin la fermentat. Cei doi octogenari, soț și soție au intrat în beci unde li s-a făcut rău de la dioxidul de carbon rezultat în urma fermentării vinului și s-au prăbușit la pământ. Vecinii au anunțat imediat pompierii și până la sosirea acestora au reușit să o scoată pe femeie care a fost preluată de o ambulanță si transportată la spitalul municipal Râmnicu Sărat. Pentru scoaterea bărbatului pompierii au trebuit să coboare în beci cu masca de oxigen pe față. Bărbatul a fost scos din beci fără a mai prezenta semne vitale. Medicii au încercat să îl salveze însă în ciuda eforturilor după aproape o oră au fost nevoiți să declare decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.