Un bărbat din Cândești în stare avansată de ebrietate a picat, luni după-amiază, într-o fântână aflată pe proprietatea sa și a vecinului său. Din fericire bărbatul, Ion Grigore nu s-a ales decât cu câteva julituri deși fântâna în care a căzut avea o adâncime de 10 metri și nu mai avea apă. Pentru scoaterea sa a intervenit un echipaj al ISU Buzău ajutat de câțiva localnici și de primarul localității Vernești, Daniel Năstase.
Nimeni nu a văzut cum a reușit Ion Grigore să cadă în fântână însă vecinii săriți în ajutorul bărbatului povestesc că acesta obișnuia să consume alcool în timpul zilei cu vecinul de peste gard iar la lăsarea serii din diverse motive între cei doi se iscau certuri copioase.
„După ce a băut cu vecinul său, cel mai probabil, nea Ion s-a luat la ceartă cu acesta așa cum face în fiecare seară. Probabil o fi vrut să sară la el și așa a căzut în fântână. După cum vedeți este conștient și doar un pic zgâriat ceea ce mă face să cred că e adevărată vorba că există un Dumnezeu al bețivilor”, a declarat un tânăr sărit în ajutorul bărbatului de 50 de ani.
După câteva zeci de minute bărbatul a fost scos la suprafață cu ajutorul localnicilor și al unui pompier care a coborât în fântână. Victima a fost preluată de un echipaj de la Ambulanța Buzău și transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru investigații amănunțite.
Ciprian STERIAN