Un camion care transporta butelii goale s-a răsturnat azi la prânz pe Drumul Naţional 2 B, în zona Verguleasa, în apropiere de municipiul Buzău.
Din primele informaţii, accidentul s-a produs în momentul în care şoferul camionului a intenţionat să efectueze un viraj la stânga pe drumul spre localitatea Ţinteşti. În acel moment, camionul s-a izbit de un autoturism care se îndrepta spre Buzău. În urma impactului, camionul s-a răsturnat dar nu sunt victime.
Pentru că buteliile transportate sunt goale nu există riscul unei explozii. Maşinile au fost scoase în afara şoselei, astfel că traficul nu este perturbat.
C.D.