UPDATE: Polițiștii au întocmit dosar penal, în acest caz, pentru neglijență în serviciu, vizat fiind supraveghetorul care-l avea în grijă pe copilul rănit. În aceeași tabără, se afla și mama băiatului care supraveghea însă un alt grup. Copilul venise la Poiana Pinului cu un grup de circa 200 de copii din țară, prin Asociația Salvați Copii, care beneficiază de fonduri europene.

Grupul de 200 de copii prezenți în tabăra Poiana Pinului se află în această locație din 6 iulie, turiștii având vârste cuprinse între  12 şi 18 ani. Elevii sunt într-o tabără tematică unde dezbat  teme precum promovarea şi respectarea drepturilor copiilor, violenţa din mediul şcolar, participarea la procesul de luare a deciziilor şi beneficiile activităţilor de voluntariat. Întâlnirea copiilor se  desfăşoară sub egida proiectului cu finanţare europeană „Tinerii împotriva violenţei”, derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii România în parteneriat cu  Ministerul Educaţiei.

Potrivit informațiilor culese de la martori până în acest moment, băiatul de 13 ani s-ar fi cățărat pe bara porții de fotbal, s-a balansat minute  în șir, iar la un moment, a căzut în cap iar poarta s-a prăbușit peste el și peste un alt copil, care din fericire nu a pățit nimic.

11:24

Incident deosebit de grav, aseară,  în tabăra de la Poiana Pinului din judeţul Buzău. Un copil aflat în tabără a suferit un accident grav, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţen de unde medicii au decis transferarea lui la un spital din Capitală.

Din primele informaţii, incidentul s-a produs aseară pe un teren de fotbal situat în imediata apropiere a taberei, teren ce nu era îngrădit.

Un copil în vârstă de 13 ani, din Craiova, s-a prins cu mâinile de bara transversală a uneia dintre porţile de fotbal, ce nu aveau dispozitive de prindere şi fixare în beton, moment în care  poarta s-a înclinat şi a căzut peste minor, lovindu-l cu capul de ciment. În cădere, a fost lovit şi un alt minor, de aceeaşi vârstă.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, de unde primul minor a fost transferat la un spital din Bucureşti. În cazul celui de-al doilea, nu s-a impus internarea.

Contactat telefonic directorul Direcției Pentru Tineret Buzău, Cristi Vioiu a declarat că instituției pe care o conduce nu i se poate reproșa nimic din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât terenul unde s-a petrecut accidentul nu este  în incinta taberei.

”Din partea institiției nu există nici o vină. Eu pun la dispoziție doar cazare și masă. Ei au venit cu supraveghetorii lor, cu animatorii lor, cu programul lor și noi nu avem nici o implicare. În plus, la acel teren este un alt administrator iar terenul nu este situat în incinta taberei. Oricum, acum copilul este bine”, a declarat directorul Direcției pentru Tineret Buzău, Cristi Vioiu.

În prezent, poliţiştii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor cazului, cel mai probabil persoana care va găsită vinovată urmând să fie cercetată pentru neglijenţă în serviciu şi vătămare corporală din culpă.

Cristina DINULESCU

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/07/Cristi-VIOIU.mp3|titles=Cristi VIOIU]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.