23 de angajaţi ai Jandarmeriei Române au plecat luna aceasta în teatrul de operaţiuni din Afganistan pentru a aprticipa la misiuni de instruire a poliţiei afgane. Printre cei  plecați se află și  un jandarm buzoian care o obținut calificative foarte bune la testele pe care le-a dat alături de angajați ai Jandarmeriei din toată țara. Deși are 39 de ani și până acum nu a mai luat parte la nici o misiune externă, fiind specialist in logistică, plutonierul adjutant Constantin Gioabă va participa activ la instruirea polițiștilor afgani, pentru o perioadă de 6 luni, având posibilitatea de a-și prelungi șederea până la un an.

”Pe lîngă misiunile în Kosovo, unde am avut permanent participare și avem și în prezent la pregătire doi colegi, misiunea în Afganistan este una ceva mai delicată pentru că au fost câteva atentate în bazele unde se desfășoară activitățile de instruire, doi francezi instructori au fost uciși în urma unui atentat. Riscul în aceste misiuni este mult mai mare, activitatea este un pic mai dificilă și, automat, pregătirea omului trebuie să fie mult mai bună pentru a-și lua toate măsurile să se întoarcă în condiții bune acasă. În ceea ce îl priveste pe Constantin Gioabă, este prima misiune și chiar prima dată când s-a înscris pentru o misiune, el fiind practic subofițer de logistică însă a avut o ambiție extraordinară să participe într-o astfel de misiune. A câștigat o competiție cu oameni care au mai participat la alte misiuni externe ”, a precizat locotenent colonelul Florin Micheten, comandantul IJJ Buzău.

Pe lânga bucuria de a avea un coleg selectat pentru o misiune atât de importantă, jandarmii buzoieni așteaptă cu nerăbdare întoarcerea camaradului lor din teatrul de operații pentru a le împărtăși din experiența acumulată alături de instructori din alte țări participante la misiune.

”Avantajul nostru este la întoarcerea din misiuni. Schimbul de experiență este extraordinar. Cei plecați vin cu o experiență pe care aici, oricât ai vrea, nu ai cum să o capeți. Una este să desfășori misiuni  într-un teatru de operații și alta este să desfășori misiunile în oraș, unde situația este incomparabil mai liniștită”, a conchis comandantul IJJ Buzău, Florin Micheten.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/05/Florin-MICHETEN1.mp3|titles=Florin MICHETEN]

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.