Încerc să fiu cât mai echilibrat în cronica unui meci care ar trebui să facă uitat eșecul contra Spaniei. Un eșec așteptat totuși de întreaga suflare fotbalistică, cred că optimismul afișat de unii, gen Denis Șerban, era doar de paradă, o spuneau doar să se afle-n treabă. Hai că se cântă imnurile și trebuie să iau poziția regulamentară cu mâna la inima, altfel iar mă trezesc cu acuzații de cine știe unde că-s “dujmanu țării”.

    • Am crezut că n-o să se umple stadionul. Cu jumătate de oră înaintea fluierului de start abia dacă numărai 1000 de spectatori, care și aplaudaseră călduros ieșirea la încălzire a băieților noștri
    • Iar meciul începe și cu el crește și adrenalina și apar emoțiile în rândul tuturor celor conectați la ceea ce speram să fie o repetiție a meciului de la ei, adică un 4-0
    • Singur cu portarul e Florin Andone în min. 9 și trage în el. Hm, trebuie mai multă concentrare…
    • Apoi, în doar două minute, reușim s-o băgăm în poartă după un lob al lui Marin și o deviere în plasă a unui fundaș maltez, dar se ridică fanionul și golul e anulat pentru ofsaid. Se pare că atacantul care i-a stat în coaste fundașului marcator era în afara jocului… Nu am monitor, nu pot confirma
    • Și o nouă lansare pe contră a lui Andone, tot singur în fața portarului și o nouă paradă, de data asta scoate în corner cu piciorul
    • După aproape un sfert de oră încep scandările mizerabile ale mizeriilor îmbrăcate în tricouri negre. Iarăși contra Ungariei, iarăși contra FRF, vai de mama noastră! Intenționat fac asta, i-am auzit pe una din terase înaintea meciului. Apoi “UEFA – Mafia” în condițiile în care anul viitor organizăm un Campionat European!

  •           Are și Hagi cel mic o bună oportunitate de a marca și e a treia oară deja când Bonello, omul cu mănuși din poarta Maltei, apără perfect.
    • Știți că sunt un parior înrăit. Am jucat pe un bilet că vor fi minim 4(patru) cornere în prima repriză, iar acestea le-am numărat până în min. 17. Apoi al 5-lea în 23…
    • Minutul 28 consemnează și prima paradă a lui Tătărușanu, singur contra unui atacant care a ajuns în poziția aia după un un-doi în care Chiricheș și Ștefan au fost doar sparring-partneri
    • Ducem mingea spre poarta lor, bine-rău, așa cum putem, dar nu reușim să finalizăm, chiar și ultima pasă pare un chin pentru noi
    • E pauză și nu putem face altceva decât să numărăm cornerele de la poarta oaspeților și ocaziile ratate de cei doi atacanți ai noștri. A mai fost și un cap puțin alături al lui Pușcaș, un șut gen Del Piero puțin pe lângă poartă, tras de … habar n-am cine… Bordeianu, gata, am aflat… Plus mingea lui Cicâldău, care cade pe transversală dintr-o centrare de pe stânga
    • Debut așa cum scrie la manual: atac rapid, corner Hagi, cap Pușcaș și 1-0. Dar ar trebui să dăm vreo 4,5 ca să ne păstrăm o brumă de speranță la calificare
    • După un sfert de oră din partea a doua iese Răzvan Marin, intra Stanciu. Poate aduce și ceva în plus pe faza ofensivă, că nu prea avem ce acțiuni adverse să destrămăm
    • E min. 70, mingea e aproape tot timpul la noi, dar n-o mai ducem în gura porții așa cum s-a întâmplat în prima parte când am ratat pe bandă rulantă.
    • Un sfert de oră la dispoziție pentru un atacant odihnit, Keșeru în locul lui Pușcaș
    • O bagă și ei în poartă în min. 88, după o acțiune bine dirijată pe flancul stâng al apărării noastre, dar se ridică ofsaid, rămânem cu avantajul minuscul luat imediat după pauză
    • Ne apărăm cu Malta! Ei sunt nr. 181 în clasamentul FIFA, iar noi îi tratăm ca pe vicecampionii galaxiei Alpha Centauri!
    • Ce rușine de meci! Mi-e și frică să mă duc la conferința de presă, poate ne ceartă iar jmekerul ăla de Contra

     

    Trageți voi concluziile, ați văzut meciul în condiții mai bune decât mine, reluări, bere rece…

     

    Vali Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.