
Un singur inspector școlar buzoian a promovat concursul pentru adjudecarea postului râvnit. Este vorba despre inspectorul pe Management, Nela Wamsiedel,cea care a ocupat postul și până acum.
Inspectoratul Școlar Județean Buzău a organizat, vineri, concursul pentru ocuparea posturilor de inspectori de specialitate, concurs la care s-au înscris inițial 22 de cadre didactice.
„La concursul pentru ocuparea posturilor de inspectori de specialitate s-au înscris în competiție 22 de candidați, însă doar unul a reușit să promoveze examenul. 13 dintre profesorii înscriși în concurs s-au retras încă de săptămâna trecută iar alți 8 s-au retras în această dimineață(nr. vineri)”, a declarat inspectorul general al ISJ Buzău, Geta Burducea.
Burducea a mai precizat că retragerea din concurs a inspectorilor care trebuia să susțină examenul a venit ca urmare a timpului insuficient pe care aceștia l-au avut la dispoziție pentru a se pregăti. În ultimele săptămâni la nivelul ISJ Buzău au fost programate si pregatite mai multe simulări și evaluări, astfel că profesorii nu au putut intra în concedii pentru a se pregăti de examen.
După concursul susținut vineri, Nela Wamsiedel va ocupa definitiv postul de inspector pe Management iar ceilalți 21 de inspectori vor fi numiți pe posturi cu delegație.











Ana Constantinescu liked this on Facebook.
Cris Petre liked this on Facebook.
Madalina Boanca liked this on Facebook.
Nicolae Stoica liked this on Facebook.
Ioana Voinea liked this on Facebook.