Autospeciala inaltime După ce în ultimul an pompierii buzoieni au fost dotați cu 10 autospeciale noi achiziționate cu bani europeni, grație unui program regional, în curând Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău s-ar putea alege și cu două noi autospeciale de care județul are foarte mare nevoie. Este vorba despre o autospecială de salvare și intervenție la înălțime și de o autospecială de stins incendii de capacitate medie, care să poată accede pe teren accidentat pentru intervențiile în zona de munte a județului. Cele două mașini ar putea ajunge la Buzău tot printr-un program european derulat la nivel de regiune de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sud-Est” pentru Situații de Urgență.
„Nu ne oprim aici și pregătim o a doua cerere de finanțare de achiziționare a 15 echipamente pentru situații de urgență, un proiect de 4,5 milioane de euro din care județului Buzău îi vor reveni o autospecială de salvare și intervenție la înălțime și o autospecială pentru lucru cu apă și spumă de medie capacitate ”, a declarat Dănuț Răgălie, director coordonator al ADI „Sud-Est” pentru Situații de Urgență.
Din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sud-Est” pentru Situații de Urgență fac parte Consiliile Județene din Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea. Proiectul a cărui cerere de finanțare a fost depusă deja de A.D.I.S.E.S.U. va fi sprijinit de Consiliul Județean Buzău, autoritate care s-a implicat și în proiectul recent încheiat în urma implementării căruia timpii medii de răspuns la solicitările de intervenție la locul accidentelor au fost reduși de la 15 la 8 minute în municipiul Buzău și de la 45 de minute la 35 de minute în întreg județul.
„Vom sprijini acest proiect pentru că este un proiect cu finalitate vizibilă. E vorba de timpii de salvare a vieților omenești și este normal să fim interesați și să sprijinim aceste proiecte în continuare. Am depus deja cererea de finanțare și sper să fie aprobată și cele două utilaje să ajungă la locuitorii județului Buzău care sunt principalii beneficiari”, a declarat secretarul județului Buzău, Laurențiu Gavrilă.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.