Rezultatele concursului de directori pentru unitățile de învățământ buzoiene au fost afișate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean. Din 161 de candidați înscriși au obținut peste 35 de puncte, minimul necesar pentru promovarea probei scrise, un număr de 141 de candidați în timp ce 17 au fost respinși, unul nu s-a prezentat la concurs și alți doi sunt încă în procedura de evaluare.

După proba scrisă urmează analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezenţa candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor şi punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv un interviu în faţa comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenţie, calitatea şi susţinerea de către candidaţi a ofertei manageriale şi a unui plan operaţional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor şi punctajelor din metodologie.

Pentru a promova o probă candidații trebuie să obțină minim 35 de puncte iar proba scrisă, fiind de tip grilă, nu se poate contesta.

Iată aici lista directorilor admiși la prima probă a concursului:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.