Persoanele care au bonuri fiscale emise pe 24 februarie cu o valoare cuprinsă între 934 lei şi 934,99 lei pot fi câştigători la extragerea ocazională de Paşte a Loteriei bonurilor fiscale.
Luni, în a doua zi de Paște, Ministerul Finanţelor Publice a organizat o extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale, la care au fost înscrise bonurile emise între 1 februarie şi 16 aprilie. Fondul total de premiere este tot de 1 milion lei care va fi împărțit la 100 de persoane.
Dacă vor fi înregistrate peste 100 de cereri de revendicare, va fi organizată o nouă extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători, la o dată ulterior anunţată.
Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al C.N.”Loteria Română” pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse începând de marţi la sediile ANAF.