Petrisan

Contractul de muncă al profesorului hașdeean Marcel Petrișan a fost suspendat temporar, cu acordul părților, până la un rezultat definitiv în ceea ce privește acuzațiile de pornografie infantilă ce i se aduc dascălului de către procurori.

„Conform Codului Muncii a fost suspendat contractul individual de muncă al domnului Marcel Petrișan pentru o perioadă determinată. Perioada nu a fost stabilită cu exactitate dar domnul profesor trebuie sa ne facă o cerere iar noi vom da o decizie. Oricum, această suspendare trebuie să se întindă până când se vor clarifica lucrurile”, a declarat directorul Colegiului Național B.P. Hasdeu, Ionel Banu.

Marcel Petrișan a explicat în cadrul unui interviu acordat Campus TV că a discutat cu conducerea liceului buzoian și, deși se consideră nevinovat, este conștient că suspiciunile ce planează asupra sa pot reprezenta o pată pe imaginea celei mai bine cotate școli buzoiene, fapt pentru care va fi de acord cu suspendarea contractului său de muncă, cu condiția să poată reveni la catedră, în situația în care ancheta va scoate la iveală că este nevinovat.
Totodată, Petrișan a explicat în cadrul interviului acordat Campus TV de ce a ales să se apere cu un cuțit când mascații au descins în locuința sa, atunci când l-au ridicat pentru audieri, precizând că a crezut că sunt hoți care vor să-l jefuiască.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.