Doi adolescenți de 14 și 16 ani au ajuns vineri seară la spital, în pragul comei alcoolice, după ce, nesupravegheați de părinți, au băut pahar după pahar până n-au mai știut de ei. Cei doi copii au fost aduși la spital de părinți, practic, de cei care ar fi putut să împiedice o astfel de situație. Și pentru ca tabloul să fie complet, rudele adolescenților beți au provocat un scandal monstru în curtea Spitalului Județean Buzău, pe motiv că cei doi ar fi căzut victime unor agenți de pază iar Poliția nu ar lua măsuri.

Cei doi adolescenți, de etnie romă, au plecat de acasă vineri după amiază spre un teren în apropierea stației CFR Buzău din cartierul Simileasca, acolo unde ar fi fost observați de doi agenți de pază. Dându-și seama că sunt în pericol, paznicii i-ar fi îndepărtat pe cei doi copii din apropierea liniei, moment în care ar fi observat că aceștia nu se țin prea bine pe picioare. Agenții de pază nu au putut interveni altfel decât să-i trimită acasă pe adolescenți.
Ulterior, copilul de 14 ani a fost adus acasă de niște vecini, în stare de inconștiență și cu julituri pe față. Prietenul lui ar fi fost găsit de familie ceva mai târziu într-o groapă din apropierea stației CFR iar în final familiile celor doi i-au adus la Spitalul Județean. Acolo, oamenii au provocat un scandal monstru, croșetând o poveste conform căreia cei doi adolescenți ar fi fost bătuți iar apoi îmbătați de către agenții de pază de la calea ferată pentru a nu spune prin ce au trecut. De aici și până la iscarea unui scandal de proporții nu a trecut mult. Familiile de romi adunate în curtea spitalului au început să strige din toți plămânii că vor să se facă dreptate iar cei doi ageni de pază trebuie să fie cercetați de Poliție pentru ce le-au făcut minorilor. Romii au încercat în mai multe rânduri să intre cu forța în Unitatea de Primire Urgențe iar pentru calmarea spiritelor și evacuarea scandalagiilor din curtea Spitalului Județean a fost nevoie de intervenția mascaților.
Cei doi agenți de pază acuzați de rudele copiilor teribiliști au fost duși de urgență la Poliție unde au fost testați cu aparatul Drager și au răspuns întrebărilor oamenilor legii. Astfel, polițiștii au stabilit că paznicii nu au pus gura pe alcool și sunt complet nevinovați, ei fiind de fapt cei care i-au îndepărtat pe copii din apropierea căii ferate, acolo unde le-au condus pașii aburii alcoolului.
Cei doi adolescenți teribiliști care au vrut să încerce senzațiile provocate de consumul de alcool vor rămâne internați peste noapte. Pe de altă parte, părinții celor doi copii ar putea fi cercetați pentru că nu s-au îngrijit de soarta propriilor odrasle.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.