harta
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare cod galben de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, valabilă în intervalul 5 martie, ora 13.00 – 6 martie, ora 16, iar de vineri ninsorile se vor extinde în aproape toată ţara.
Judeţele afectate vor fi Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Dolj şi zonele de munte din judeţele Cluj, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Maramureş.

Astfel, în intervalul menţionat, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 – 35 de litri pe metru pătrat.

În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.
De asemenea, meteorlogii au emis un al doilea cod galben de ninsoare care va intra în vigoare vineri, 6 martie, de la ora 16.00, până sâmbătă, 7 martie, la ora 16.00, şi care va afecta cea mai mare parte a ţării, fiind excluse judeţele din nord-vest şi centrul ţării.

În intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 30 de litri pe metru pătrat în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.