Gheorghe CIOBANU si Valeriu NICOLESCU

Municipiul Buzău are , de săptămâna trecută, 15 noi cetățeni de onoare. Aleșii municipali au aprobat în ședința ordinară a lunii martie acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” unui număr de 15 persoane dar și titlul de „Omul anului 2012” pentru scriitorul Valeriu Nicolescu și pictorul Gheorghe Ciobanu. Toate cele 15 propuneri privind „cetățenii de onoare” ai municipiului Buzău au primit votul majorității aleșilor municipali cel mai mic număr de voturi întrunind profesorul Ionel Banu(17 voturi pentru și 6 împotrivă) iar cel mai mare număr de voturi jurnalistul Corneliu Ștefan desemnat cetățean de onoare post mortem cu 23 de voturi.

Cei 15 noi cetățeni de onoare ai județului Buzău care se adaugă celorlalți 57 de cetățeni de onoare existenți sunt :

George BANU– născut la 22 iunie 1943 la Buzău primul absolvent al Liceului Pedagigic Buzau ajuns profesor universitar la Sorbona.

Gheorghe TARARA – născut la 23 octombrie 1956 la Buzău, doctor în filozofie, profesor al Colegiului Național B. P. Hasdeu.

Răzvan Ioan DINCĂ– născut  la 3 iunie 1974 în Bacău, fost director al teatrului G. Ciprian actualmente director general al Operei Naționale București.

Mauro Maria ANGELINI – născut la 14 august 1969 în Italia director general al S.C. Martelli Europe SRL.

Ionel BANU – născut la 01 decembrie 1953 în comuna Merei, profesor de limba și literatura română, director al  Colegiului Național B. P. Hasdeu.

Adrian VASILESCU– născut la 23 martie 1936 în Fălești Județul Bălți, și-a făcut studiile gimnaziale și liceale la Buzău, în prezent consilier al guvernatorului Băncii Naționale Române, Mugur Isărescu.

Mihai BĂLĂNESCU – născut la 9 noiembrie 1922 în comuna Tohani, Plasa Tohani județul Buzău, inginer în structuri de rezistență, doctor în energie nucleară, director tehnic al Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele și în prezent director al societății „Filtre aer curat”.

Dorin IVAN– născut la 19 mai 1955 în satul Șarânga, comuna Pietroasele, ziarist la Agenția Națională de Presă  Agerpres.

Viorel FRÂNCU– născut la 27 octombrie 1952 la Buzău, publicit, bibliolog, cercetător al istoriei presei.

Stela DUȚĂ – născută la 18 martie 1982 în comuna Murgești, antrenoare de box, Maestru emerit al sportului,multiplă medaliată cu aur, argint și bronz la campionate naționale, europene și mondiale.

Dan C. STROE–  născut la 23 mai 1958 la Buzău, profesor, publicist și scriitor,membru al Societății Ziariștilor din Romania și al Federației Internaționale a Jurnaliștilor.

Elena C. Vlioncu– născută la 22 martie 1940 în comuna Mihailești, președintele Adociației Vârsta de Aur.

Marin C. NIȚĂ– născut la 5 august 1916 în comuna Cilibia, județul Buzău, colonel în rezervă, veteran de război, de 6 ori decorat cu diverse medalii

Corneliu ȘTEFAN – născut la 21 octombrie 1941 în Buzău, jurnalist, redactor șef la Viața Buzăului, redactor șef și fondator al cotidianului Opinia, mort în februarie 2003.

Pe lângă cei 15 cetățeni de onoare, consilierii municipali au mai acordat, săptămâna trecută titlul de „Omul Anului 2012”. Acesta va merge atât către Valeriu NICOLESCU –născut la 27 august 1942 în satul Văcăreasca, comuna Glodeanu Siliștea muzeograf și scriitor cât și către artistul plastic Gheorghe CIOBANU – născut la 17 iulie 1932 la Mizil.

 

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.