Tinerii liberali buzoieni au strâns în ultimele 3 luni peste 2000 de volume de carte în cadrul proiectului „Suntem români, citim românește”. Proiectul s-a încheiat vineri când cărțile strânse pe parcursul verii au fost transportate în Capitală.
“Împreună cu tinerii din PNL Buzău am reușit, în această vară, să strângem aproximativ 2000 de volume pe care le vom transporta la București alături de alte organizații din țară. Ulterior, acestea vor fi inventariate, sortate și vor constitui fondul de carte al bibliotecilor pe care TNL le va înființa prin proiect pentru comunitățile românești din diaspora”, a declarat președintele TNL Buzău, Liviu Barbu.
Campania promovată de TNL are drept scop trezirea interesului tinerilor din diaspora pentru limba și cultura română, prin punerea la dispoziție, în mod gratuit, de cărți în limba maternă pentru a nu se pierde contactul cu limba, tradițiile și moștenirea națională. Acest proiect a presupus strângerea a cât mai multe volume de cărți pentru înființarea unor biblioteci în comunitățile românești din diaspora.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.