O femeie de 38 de ani și fiul ei de 6 ani, pietoni, au fost răniți vineri noapte după ce un autoturism scăpat de sub control a lovit o ambulanță în municipiul Buzău, după care i-a lovit pe cei doi iar în final s-a răsturnat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doinița Mihalache, accidentul a avut loc vineri în jurul orei 21.30 pe raza municipiului Buzău.
În urma cercetărilor a rezultat că un șofer de 36 de ani din municipiul Buzău care circula pe bulevardul Unirii din direcția Ploiești către Focșani, ajuns la intersecția cu bulevardul Bălcescu a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului, moment în care a intrat în coliziune cu o salvare aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Buzău. Autospeciala transporta la Spitalul Județean Buzău o persoană cu plagă înjunghiată și a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
În momentul în care a lovit salvarea, autoturismul a fost proiectat în2 persoane, pietoni, femeia de 38 de ani și fiul ei de 6 ani,fiind răniți și transportați de urgență la spital. Cei doi dar și pacientul din salvarea lovită au fost duși la spital cu o autospecială SMURD. După ce a lovit cei doi pietoni, autoturismul s-a răsturnat pe plafon pe sensul de deplasare Ploiești către Focșani.
În urma accidentului cei doi șoferi au fost testați cu aparatul Drager însă rezultatul a fost zero în cazul ambilor șoferi.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doinița Mihalache în cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul
Femeia este în stare gravă în timp ce copilul este în afara oricărui pericol.