20 de pompieri de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Buzău au încercat astăzi imposibilul, intenționând să ajungă cu alimente și motorină la sătenii din Valea Salciei, blocați în comună de peste două săptămâni. După ce Ministerul Apărării Naționale le-a pus la dispoziție un autovehicul 6×6, angajații ISU Buzău au pornit încărcați cu 400 de litri de motorină, pâine, ulei, zahăr, orez și conserve către localitatea aflată la 60 de kilometri de Buzău. Din pricina drumului extrem de anevoios acoperit de o mare cantitate de zăpadă, pompierii nu au putut ajunge la destinație. După mai bine de 6 ore de mers prin zăpadă mașina a refuzat să mai înainteze cu 4 kilometri înainte de destinație din cauza nămeților ce atingeau pe alocuri chiar și doi metri înălțime.
Dorind să își îndeplinească misiunea, pompierii au încercat să ducă proviziile la Valea Salciei cu brațele însă primarul localității, cu care s-a ținut legătura pe tot parcursul zilei, le-a sugerat militarilor să lase proviziile în custodia agentului de poliție din localitatea Buda urmând ca în zilele ce urmează ele să fie preluate și duse la Valea Salciei, cel mai probabil cu ajutorul unor sănii trase de cai.
Cei 20 de militari de la Inspectoratul de Urgență Buzău au descărcat ajutoarele la un magazin din comuna Buda și au plecat apoi către Buzău. Nici drumul de întoarcere nu a fost deloc ușor din cauza vizibilității reduse și a viscolului. După aproape 10 ore, misiunea pompierilor s-a încheiat cu bine, puțin după ora 20.00, când camionul militar a ajuns în curtea Inspectoaratului Județean pentu Situații de Urgență.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.