Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că liderul USL Victor Ponta i-a cerut decretarea stării de urgenţă în unele zone, şeful statului afirmând că nu se impune o astfel de decizie şi că ori s-a vrut „o capcană în care preşedintele să se repeadă”, ori este vorba de „necunoaşterea legii”. El a subliniat că, potrivit articolului 93 din legea 453/2004 pentru aprobarea OUG 1 din 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, instituirea stării de urgenţă prin decret al preşedintelui în caz de producere a unei calamităţi naturale presupune că toate măsurile administrative se vor dispune prin ordonanţe militare, iar unităţile militare se trec în trepte superioare de pregătire de luptă. Băsescu a arătat că solicitarea care i-a fost adresată public de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, şi preşedintele PSD, Victor Ponta, referitoare la instituirea stării de urgenţă „ori s-a vrut o capcană în care preşedintele să se repeadă”, „ori este vorba de necunoaşterea legii”.
„Nici Constituţia, nici legea nu se referă la o situaţie de viscol care afectează parţial teritoriul ţării şi nici la situaţii de iarnă. Pentru aceasta, sunt celelalte situaţii care trebuie gestionate la nivel judeţean şi al ministerelor. Nu pot decât să apreciez că ori s-a vrut o capcană în care preşedintele să se repeadă cu instituirea stării de urgenţă, ceea ce înseamnă că ar fi fost preluate de militari conducerile administraţiilor locale şi să se conducă prin ordonanţe militară, ori este vorba de necunoaşterea legii”, a spus preşedintele. De asemenea, el a mai arătat că unele administraţii locale au fost „depăşite, dar şi dezinteresate” să acţioneze normal în gestionarea situaţiilor create de căderile masive de zăpadă şi viscol.
La rândul său, prefectul județului Buzău, Paul Beganu a declarat astăzi că la Buzău nu se impune în acest moment decretarea stării de urgență însă starea de alertă poate fi solicitată de autoritățile locale din județ în funcție de problemele cu care se confruntă. Potrivit prefectului Paul Beganu, singurul care a cerut insituirea stării de urgență la Buzău este președintele Consiliului Județean Buzău, nici un alt membru al comitetului județean pentru situații de urgență, în afara lui Mocanu, nesolicitând instituirea unei astfel de stări.
Sursa citată a adăugat că ia în calcul instituirea stării de alertă însă doar în localitățile din care vor veni solicitări din partea primarilor.
” În ce privește starea de alertă eu am pregătit ordinul pentru emiterea acordului de instituire a stării de alertă la nivelul unităților asdministrativ teritoriale. Aștept solicitarea autorităților locale, le-am reamintit deja că pot institui stare de alertă cu acordul prefectului. E cea mai eficientă măsură starea de alertă, presupune punerea în aplicare a planului de măsuri de care dispune fiecare localitate în parte, în funcție de specificul ei. E cea mai eficientă măsură în asemenea cazuri”, a declarat prefectul de Buzău, Paul Beganu.

C.D.

2 COMENTARII

  1. tu esti papusa doi? eu zic ca da. dar parca voi va numeati purtatori de cuvant, nu de interese. dar daca era Preda in locul lui Mocanu, ce facea prefectul? A? la asta te-ai gandit. oricum, pentru mine, ca buzoian, si care zilnic ma lupt cu zapezile astea, prosti si nesimtiti mai mari ca pedelistii astia nu cred ca voi mai vedea. mama lui de began, sa fi stat el 4 ore sau 8 intr-o gaura in zapada, cand s-a dus sa dea mancare la animale, nu iesea de acolo innebunit si cerea stare de urgenta? sau daca era tacsu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.