Protest personal nedidactic-2

Dascălii buzoieni vor fi prezenți în număr mare la mitingul programat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în Capitală. Dacă inițial pentru deplasarea la București erau programați mai puțin de 150 de sindicaliști nemulțumirile acumulate în timpul ultimei luni și-au spus cuvântul și miercuri, la București se vor deplasa nu mai puțin de 200 de dascăli buzoieni. Sindicatul Învățământului Preuniversitar „Ion Neacșu” din Buzău a rezervat deja patru autocare care să-i transporte în capitală pe protestatarii buzoieni. Unul dintre acestea va pleca la ora 7.30 din fața Casei de Cultură din Râmnicu Sărat iar alte trei vor lua drumul Capitalei o jumătate de oră mai târziu din fața sediului S.I.P. Buzău de pe strada Bistriței.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Amuzant e ca chiar daca s-ar baga si 8% din pib in educatie, tot nu vor creste si salariile, datorita ostilitatii unei opinii publice manipulate in postromânism, mai intâi, când s-au bagat videocamere, ca sunt incompetenti si lenesi profesorii, deoarece elevul nu ia bacul, mai recent ca sunt si niste hoti dintre cei mai corupti! Conditiile materiale au ajuns deja pe alocuri de lux, chiar mai mult decât europene, primarii având clientela politica fireasca, lacoma sa apuce comenzi de constructii si echipamente. In schimb, investitiile in calitatea cadrelor didactice ramân africane, deoarece plutocratia si universitarii care constituie clasa politica par a prefera un electorat tot mai neinstruit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.