arest

O rețea de traficanți de droguri care aproviziona piața buzoiană a fost destructurată săptămâna trecută de Procurorii DIICOT după mai multe luni de filaj. Cei cinci membri ai rețelei, trei buzoieni, un brăilean și un bucureștean au fost prezentați duminică în fața magistraților Tribunalului Buzău cu propunerea de arestare preventivă, măsură care a și fost luată în cazul a patru dintre suspecți respectiv Alexandru Vrapciu, Constantin Brică, Cosmin Valentin Giurgea și George Albu în timp ce bucureșteanul George Popescu a fost arestat la domiciliu.
„Se admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Buzău. În baza art.226 C.pr.pen., art.223 alin.2 C.pr.pen. raportat la art.202 alin.1, 3 C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpaţilor V O A, B C, G V C şi A G pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.08.2014 până la data de 22.09.2014. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Buzău privind arestarea preventivă a inculpatului P G. În baza art.227 al.2 C.pr.pen. cu referire la art.218 C.pr.pen., ia faţă de inculpatul P G măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 24.08.2014 până la data de 22.09.2014, perioadă în care inculpatul nu are voie să părăsească imobilul în care locuieşte situat în mun.Bucureşti, … sector 6, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art.221 al.2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu inculpatul V O A precum şi cu furnizorii de droguri sau cu membrii familiilor acestora. În baza art.221 al.4 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive” se arată în decizia dată de magistrații Tribunalului Buzău, care a fost deja contestată de cei patru suspecți arestați preventiv.

Anchetatorii au stabilit că majoritatea drogurilor tranzacționate de rețeaua formată din cinci membri erau vândute pe piața buzoiană la consumatori pe care inculpații îi cunoșteau și cărora le livrau periodic stupefiantele, iar o mică parte din droguri ajungeau la Brăila sau București.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.