Trofeul Carpati
Clubul Sportiv Carpați Nehoiu organizează, la sfârșitul acestei săptămâni un atractiv turneu de fotbal rezervat copiilor născuți în 2004 și mai mici. Este vorba despre prima ediție a Cupei,,Carpați”,competiție la care și-au anunțat participarea zece echipe, acestea fiind următoarele: Petrolul Ploiești, Luceafărul București, OSK Sf.Gheorghe, F.C.Benta Brașov, L.P.S. Buzău, Viitorul Buzău, Școala de fotbal Dan Tulpan, Victoria Salis Buzău, Stăruința Săgeata și Carpați Nehoiu. Acestea vor fi împărțite în două grupe iar meciurile se vor disputa vineri și sâmbătă pe terenul din Nehoiu, cu începere de la ora 9.00.
Turneul al căror inițiatori sunt Valentin Niculescu și Viorel Ștefan(antrenori) este organizat cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Asociația Județeană de Fotbal,Asociația ,,Step For Life”și Primăria Nehoiu.
,,Sunt bucuros că vom organiza o competiție de calibru și la Nehoiu, pentru acești copii minunați care cu siguranță vor da totul să arate progresele făcute în ultima perioadă. Bineînțeles că scopul acestui turneu este dezvoltarea fotbalului juvenil în Nehoiu, descoperirea tinerelor talente precum și promovarea acestora la echipa locală, Carpați dar și la alte cluburi mari din țară. Este firesc ca acei copii de perspectivă să meargă mai departe în fotbalul mare. Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat sprijinul pentru organizarea acestei competiții care sper să fie una reușită din toate punctele de vedere”, a declarat inițiatorul turneului,Valentin Niculescu.
La finalul competiției, echipele clasate pe podium vor primi din partea organizatorilor, cupe, mingi și diplome.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.