intalnire prefectura directori

Circa 30 la sută din unitățile școlare de pe raza județului Buzău nu au autorizare sanitară de funcționare, cu o lună înaintea deschiderii noului an școlar.

Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Buzău, Viorica Mihalașcu, majoritatea școlilor care nu au această autorizație de funcționare sunt din mediul rural. Astfel, din 190 de unități neautorizate, 181 sunt din mediul rural iar restul  sunt din mediul urban. Conform sursei citate, se constată o lipsă de interes din partea conducerilor școlilor de a solicita și a de a obține autorizația de funcționare, având în vedere că față de anul trecut, în 2013 doar 5 unități au depus solicitare de a intra în legalitate, ceea ce înseamnă foarte puțin.

Potrivit lui Mihalașcu, unele școli nu îndeplinesc condițiile pentru a obține autorizația sanitară de funcționare, altele nu au solicitat niciodată obținerea acestui aviz.

”Pe vremuri era o problemă a unor taxe percepute pentru autorizarea sanitară a școlilor, însă acum, această taxă nu se mai percepe, așa că facem apel la directorii unităților școlare de pe raza județului Buzău să ceară autorizarea pentru că acest act arată că sunt condiții optime pentru copii”, a declarat luni directorul DSP Buzău, medicul Viorica Mihalașcu.

Mihalașcu a adăugat că în multe situații în care DSP nu poate acorda avizul sanitar de funcționare este vorba despre clădiri degradate în care învață copiii, despre probleme în asigurarea apei potabile, grupurile sanitare în curte sunt alte deficiențe des constatate dar și spațiile de depozitare a produselor pe care elevii le primesc în baza programelor guvernamentale desfășurate.

Ciprian STERIAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.