Trei sute de milioane de metri cubi de zăpadă. Aceasta este cantitatea de omăt care s-a strâns în întreg orașul Buzău, după cele două valuri de ninsoare înregistrate luna aceasta. Cel puțin așa spune primarul Buzăului Constantin Boșcodeală care recunoaște totodată că municipalitatea nu a fost pregătită pentru un volum atât de mare de ninsori. Iar dacă din nămeți am reușit cât de cât să ieșim în ultimele zile, acum marea temere este că nici să prevină eventualele inundații nu vor fi pregătite autoritățile buzoiene.
Totuși, edilul șef buzoian spune că: „pentru a preîntâmpina inundatiile, deși nu suntem siguri că am reușit, s-a procedat la evacuarea zăpezii. După calcule, ar fi aproape 300 de milioane de metri cubi de zăpada iar de evacuat s-au evacuat cam 80 de mii de metri cubi”. Să sperăm acum că zăpada se va topi treptat și canalizarea orașului va putea prelua apa rezultată, pentru că altfel inundații s-ar putea produce în cartierele Poștă, Mihai Vitezu, Simileasca, Orizontului și strada Primăverii.
Edilii locali au și o explicație pentru munții de zăpadă care se mai găsesc încă în centrul municipiului. „Știu că în centrul municipiului Buzău au fost zile întregi când s-au format munți de zăpadă dar am avut ca prioritate zonele inundabile din Poștă, Mihai Viteazu, strada Orizontului, Simileasca și chiar suntem puțin în urmă pe strada Primăverii, pentru a înlătura pericolul de inundații”, a precizat viceprimarul municipiului Buzău, Marcel Ciolacu.
și ca și cum nu ar fi fost suficiente piedici în trafic pe care le au în aceste zile șiferii dar și pietonii, au început să apară și gropile. Primele cratere în șosea pot fi întâlnite la intersecția străzilor Bistriței și Bucegi dar și pe podul de la Drăgaică. Cu siguranță însă vor fi și alte străzi afectate dar, municipalitatea spune că imediat ce vremea va permite vor începe lucrările de întreținere.
Un bilanț final care să evidențieze cât s-a cheltuit doar la nivelul orașului Buzău este în curs de realizare însă primarul Constantin Boșcodeală este de părere că suma va ajunge undeva aproape de 3 milioane de lei noi. Banii nu au fost prinși în buget iar municipalitatea a trimis deja o solicitare către Prefectură pentru ca autoritățile centrale să suplimenteze banii alocați municipiului Buzău chiar dacă edilul șef nu are nici o speranță că cererea va fi onorată.
„Nu am făcut o socoteală vizavi de cheltuieli dar cred că se va ajunge undeva pe la 3 milioane de lei. Dacă noi am cheltuit 3 milioane doar pentru municipiul Buzău iar Guvernul a alocat 2,6 milioane pentru întreg județul ce pretenții să mai avem? Dacă acești bani nu vor veni va trebui rectificat bugetul municipiului, astfel încât să alocăm mai mulți bani la salubritate” a încheiat primarul Constantin Boșcodeală.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.